Rapid şi Farul Constanţa, primele două clasate în Superliga de fotbal, au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), vineri seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti, în cel mai interesant meci din etapa a 15-a, ultima a turului.
Liderul a deschis scorul, prin Denis Alibec (20), lansat pe contraatac de Constantin Grameni. Rapid a egalat după pauză, prin căpitanul Cristian Săpunaru (53), cu capul, din şase metri, în urma unei lovituri libere executate de Alexandru Ioniţă II.
Adrian Mutu a sintetizat partida de vineri seară:
”Sunt nemulţumit de rezultat, mulţumit de jocul echipei. Păcat! Însă ştim că la finalizare trebuie să lucrăm mai mult. Din păcate nu am reuşit să câştigăm meciul ăsta, pentru că meritam.
Chiar dacă a existat un echilibru la nivel de faze, au dat un gol pe o pasă în adâncime foarte frumoasă, dar dacă dădeam gol în minutul 2, astfel era. Am dominat meciul de la cap la coadă. Diferenţa s-a făcut în faţa porţii”, a decarat Adrian Mutu.
Tehnicianul a evitat să vorbească despre situaţia în care se află Simona Halep după ce a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă, el limitându-se să spună: „Îmi pare rău”.
Gică Hagi antrenorul Farului, crede că echipa sa ar fi trebuit să se desprindă în prima parte.
„Felicit Rapidul, în a doua repriză au făcut un meci foarte bun, ne-au dominat. În prima repriză a fost echilibrat, am avut și noi ocaziile noastre. În a doua nu am avut prospețime, au avut spații și de acolo a venit dominarea lor. Rapid a jucat bine și noi probabil n-am făcut aceeași presiune, trebuie să pui presiune ca să recuperezi mingi. Am fost prea statici, n-am avut dinamică. Ei au fost cu publicul, noi am cedat terenul.
Nu m-am supărat pe Adrian Mutu, de ce? L-am felicitat la final. În prima repriză trebuia să fie 3-0 pentru noi, așa cred eu
Am avut ocazii foarte clare. După aceea, meritele lor sunt și le recunosc, de aceea am și felicitat Rapidul.
Când echipa a jucat bine, atunci e clar că și jucătorii joacă și ei bine. Când colectiv nu am făcut ce trebuia, atunci clar că am dat adversarului inițiativa și au avut o prestație foarte bun”, a declarat Gică Hagi.
RAPID: Moldovan – Onea, Săpunaru, Dr. Grigore, Jr. Morais – Kait, Al. Albu, Emmers – Sefer, Luckassen (Vojtus 78), Al. Ioniţă II. ANTRENOR: Adrian Mutu
FARUL: Aioani – Sîrbu, Larie, M. Popescu, Kiki – Artean, Băluţă (Torje 65), Grameni (Casap 66) – Alibec, L. Munteanu (Corinus 79), Pitu (Doukoure 46). ANTRENOR: Gheorghe Hagi